Secretele Mărţişorului

“Din albul fulgilor de nea,
Si din a soarelui sclipire,
Iti daruiesc un martisor,
Aducator de fericire!”

martisorul

Primele obiceiuri de Mărţişor

Cercetările arheologice efectuate în Romania au dus la descoperirea de obiecte asemănătoare mărţişorului care datează de acum aproximativ 8000 de ani. Amuletele erau formate din pietricele vopsite în alb şi rosu, concepute pentru a fi purtate la gât.

În zona Moldovei şi a Bucovinei din vechile timpuri, mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur şi argint, prinsă cu aţă albă-roşie. Copiii îl purtau în jurul gâtului, iar fetele îl prindeau în păr şi îl păstrau până la înflorirea arborilor. La sfârşitul lunii martie, mărţişorul era atârnat de un copac, obicei care s-a păstrat şi în zilele noastre.

martisor1

Mituri ale Mărțișorului

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze fata. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ.

A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia… însă tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avusese. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie.

the-martisor

Lupta Primăverii cu Iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.

În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.Mărţişor-2013.doc

  • În Statele Unite ale Americii, pe 1 martie se celebrează Ziua Naţională a Porcului. În aceasta zi se organizează excursii la grădini zoologice sau la ferme ecologice, în care sunt crescuţi porci, precum şi alte activităţi în care aceste animale sunt implicate. Toate acestea fac din prima zi a primăverii una plină de farmec, în care oamenii se distrează, celebrând animalul pe care îl considera atât de gustos.
  • Dacă, de 1 martie în SUA, se sărbătoreşte porcul, în Islanda este Ziua Berii, sărbătorindu-se încetarea prohibiţiei consumului de alcool, care a avut loc pe 1 martie 1989 şi a durat 74 de ani. Aceasta zi nu este Ziua Berii doar în Islanda, ci şi în Spania.
  • MARTENITA. Bulgarii preţuiesc peste măsură sărbătoarea mărţişorului şi susţin chiar că originea obiceiului provine de la ei, de unde ar fi fost preluată şi de alte popoare din Balcani. Argumentul lor este o legenda bulgară, care spune că Huba şi fratele său, Boian, se aflau în prizonierat, când, hanul Asparuh le-a trimis un şoim legat cu un fir de aţă albă, pentru a le da de ştire că îi va ajuta să evadeze. Cei doi au reuşit să fugă, însă, în apropiere de malul Dunării, Boian a fost ucis. Huba a dat drumul şoimului care avea legat de picior firul de aţă albă înroşit de sângele lui Boian, pentru a-l înştiinţa pe Asparuh despre moartea fratelui său. La aflarea veştii, de durere, hanul bulgar a poruncit soldaţilor săi să poarte un fir de lână albă şi unul de lână roşie pentru a-i feri de necazuri. Acest lucru s-ar fi întâmplat la 1 martie 681.Martisor
  • масленица. În Rusia, de 1 martie se sărbătoreşte Ziua Pisicilor. Mărţişorul în Federaţia Rusă datează din vremuri păgâne şi este o sărbătoare a revenirii primăverii. Clătitele sunt preparatele cele mai importante. Acestea sunt rotunde, galbene şi calde, la fel ca şi soarele. Sunt servite cu unt, ciuperci sau peşte (cel mai adesea, nisetru). Sărbătoarea se încheie cu arderea unei sperietori, care simbolizează    arderea iernii de anotimpurile calde. Ultima zi a Maselniţei este numită şi “Ziua iertării”.     Atunci, toţi trebuie să ceară iertare celorlalţi pentru greşelile comise şi să fie mai             îngăduitori cu cei care greşesc faţă de ei.

Sărbătoarea Mărţisorului simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă.

Există cercetători care cred că e vorba despre reîntoarcerea la viaţă după Potopul Biblic.

O primavară minunată!

MARTISOR-1

Acest articol a fost publicat în Diverse, Noutati și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.
You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


noua × 7 =

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>